Profilul Politistului

Un politist trebuie sa aiba cate ceva din toti oamenii. Sa fie un "pacatos" si un "sfant", un "vagabont" si un "zeu". Sa intre in locuri unde se comit pacatele lumii, dar sa nu savarseasca nici unul.
Politistul este cel mai cautat dar si cel mai putin dorit dintre oameni. Fiinta stranie careia i se spune "domnule" in fata si "caine" pe la spate. Lui i se cere sa fie atat de diplomat incat sa poltoleasca o disputa intre doi indivizi, lasandu-i fiecaruia impresia ca a castigat.
Daca politistul este imbracat "la 4 ace", va fi considerat "snob", daca nu va fi un "sleampat".
Daca se poarta amabil este un "crai", daca nu este un "necioplit". Politistului i se cere sa lupte cu doi tipi mult mai puternici ca el, dar fara sa isi sifoneze uniforma si fara sa foloseasca forta.
Daca o incaseaza este un "fricos" si un "pampalau" iar daca-i scapa vreo palma unui agresor este o "bruta" si un "criminal".
Un politist trebuie "sa stie tot", dar "sa nu spuna nimic". Lui i se cere sa descopere o crima pornind de la un amarat de fir de par. Ba chiar sa afle numele vinovatului si locul in care se ascunde.
Daca il descopera inseamna ca a avut un "noroc chior" daca nu este un "amator".
De multe ori politistul trebuie sa ia intr-o secunda, o hotarare pentru care un avocat experimentat ar trebui sa cumpaneasca bine luni de-a randul. Lui i se cere sa fie "expert" in manuirea armelor de foc, dar sa nu foloseasca prea multe cartuse la tragere. Atunci cand trage trebuie "sa nimereasca infractorul" dar fara a-i pricinui vreun rau si dupa sa dea socoteala de ce a tras.
Politistul trebuie sa lucreze zi lumina pentru a descoperi un martor care "a vazut totul" si care apoi "refuza sa isi aminteasca".
El scormoneste in dosare si scrie rapoarte cu scopul de a stabili o "proba infailibila" care, va fi insa distrusa sau compromisa de confratii lui din justitie. Daca este avansat in functie inseamna ca "a avut pile" undeva sus, daca nu este clar ca "nu-i bazat".
Politistul trebuie sa fie asistent social, psiholog, preot, diplomat si moasa comunala...
Un dur dar si un gentelman. Mai presus de toate insa i se cere sa fie un geniu si sa aiba o "viata de familie ireprosabila", pana la adanci batraneti.
Asta evident daca din intamplare, apuca sa traiasca, pana isi vede copiii mari.
Acesta este succint, profilul unui om caruia cei pe care ii ajuta, rareori, ii spun PRIETEN.

Jucand handbal din ceruri...

Marian Cozma a fost acolo! A câştigat, alături de colegii săi de la Veszprem, disputa din Liga Campionilor contra spaniolilor de la Real Ademar. A marcat din poziţia sa clasică, de pivot, l-a învins pe portarul adversarilor de pe extremă, a fost, la rândul său, goalkeeper-ul maghiarilor. Cum altfel ar fi putut să câştige Veszprem un duel cu o echipă care, în primele minute, i-a părut superioară? Spaniolii ajungeau cu lejeritate la poarta ungurească, iar în atac nu reuşeau să găsească soluţii în faţa zidului impenetrabil creat de iberici. Marian se odihnea… Au fost câteva zile grele pentru el, marcate de suferinţa ireversibilului sfârşit. L-a durut atunci când nişte nemernici l-au înjunghiat. Dar mai mult l-a durut că îşi lasă părinţii singuri, că aceştia sunt nevoiţi să îşi petreacă restul vieţii îngropaţi în durere. “M-au omorât şi pe mine!” a rostit, sfâşietor, cea care i-a dat viaţă. Iar acest lucru a fost, cred, mai greu de suportat pentru Marian decît orice lovitură de cuţit.
Colegii săi au avut apoi o evoluţie supraomenească. Au înscris din toate poziţiile, s-au apărat exemplar, goalkeeper-ul a închis efectiv poarta. Asta pentru că, pe tot parcursul jocului, Marian Cozma a fost alături de ei. Românii şi ungurii s-au urît reciproc pînă la moartea handbalistului nostru. Jertfa lui a legat două lumi aparent incompatibile, a făcut ca toţi românii să ţină, în seara partidei cu Real Ademar, cu “duşmanii” lor. Pentru că meciul se juca în memoria marelui număr 8 al lui Veszprem. La finalul partidei, o mare de lacrimi a fost în Ungaria, o mare de lacrimi în România. Iar Cozma, de undeva de sus, probabil a zîmbit. Şi-a mai condus colegii către încă o victorie. De această dată din ceruri...

Vreau sa sune telefonul!!!!??

O cheama Adina Lupşe. Prezintă un concurs interactiv cică, la Naţional Tv. Şi e una dintre puţinele femei din lumea asta care mi-au provocat o senzaţie simultană de râs şi de plâns. E trist si totodată amuzant să vezi pe cineva că se face de râs in asemenea hal. Aceste concursuri interactive de genul : "care este cuvântul care este format din trei litere, începe cu c, se termina CU R şi defineste partea dorsală" , incep deja să fie o chestie de care ar râde şi curcile! Nu stiu cat de tâmpit poti sa fii să crezi că 1% din ceea ce se întâmplă acolo e real, în sensul că, e facut pentru câştigul celui care suna. CNA-ul permite dobitociile astea ieftine, dar il sancţionează pe Mircea Badea pentru că foloseste cateodată "un limbaj ce poate afecta dezvoltarea psihică a minorilor". My God, în ce tară minunata traim! Jur că începe să imi placă din ce în ce mai mult si deja, oricât de trist ar parea, nu ma mai surprinde cu nimic criza de nervi în direct a domnişoarei Lupşe. Pâna la urmă, ea e doar o angajată, platită să se maimuţărească acolo. De vină sunt oamenii, noi, bravii cetăţeni ai ţării, care halim toate căcaturile sevite cu delicateţe de vreun patron de trust isteţ, care face poponeţu mare de pe urma fraierilor. Domnişoara Lupşe zice : ""Vreau să se ştie, că nu fac nimik ieşit din comun, nu fur, nu sparg, nu înjur, nu omor pe nimeni şi nici nu mă culc cu nu ştiu acţi bărbaţi, nu sunt ultima fata de pe stradă şi nici o curva ..... sau mai stiu eu ce........Sunt o persoană normală, am 20 de ani, trebuie să se înţeleagă că totul a fost un rol"! Nu mă indoiesc de faptul că respectiva nu este o curvă ieftină (aici mint,logic,pentru că eu chiar cred că e o târfă iefină :D), dar ceea ce face ea este prostituţie morală, un lucru mult mai grav dupa părerea mea, deoarece este făcut cu bună ştiinţă. Asadar, vă las sa admirati filmuleţul pentru care compania producătoare de Distonocalm ar trebui să semneze un contract de reprezentare pe viaţă cu domnişoara Adina Lupşe...

"interviu cu un vampir..." :DD

Copii ati citit "Capra cu 3 iezi?" intreaba invatatoarea.
-Daaaaaaa...!!!!!!(raspunde clasa).
-Tu, asta mic din prima banca, ia spune-ne cati iezi avea capra...?
-Pai povestea se cheama "Capra cu 3 iezi", nu?
-Da
-Si acum ma intrebati "cati iezi avea capra"?
-Da..
-TREI,...in p#*la mea....!!!!!!!!!!!
-Adrian Despot,stai jos, azi ai nota 2. :D

imagini de oscar...

Bestial. Am trait sa o vad si pe asta. La show-ul pacatos al lui Capatos, am vazut cel mai teribil filmulet din viata mea. Luptatoarea Nikita, femeia cu trup de barbat, facand sex cu un baiat, mai mult sau mai putin incostient, despre care ea pretinde ca ar fi tatal viitorului ei copil. Nu inteleg! Refuz sa inteleg! Oare chiar toate lucrurile in tara asta s-au intors cu fundul in sus? Cum draq chiar Capatos care imi lasa o impresie de baietas poate sa difuzeze un asemenea material demn de Oscar-urile OTV? Stiu, chestiile astea sunt facute pentru audienta, dar Nikita chiar nu face audienta, ci o scade. Nu cred ca adora nimeni sa vada ritualul de imperechere al unei balene in calduri, nu? Si colac peste pupaza nu era vorba de niste pupicuri nevinovate, nici macar de sex normal, ci oameni buni.....sex oral! In general, nu am idei preconcepute si antipatii pentru nimeni.... dar aceasta persoana chiar imi provoaca o greata imensa. E o inculta lipsita de cel mai elementar bun simt. Si nu e vina ei ca ne oripileaza din ce in ce mai des cu tot felul de ineptii, ci a celor care o promoveaza de dragul audientei. Pur si simplu am o senzatie ciudata ca vreau sa sparg televizorul atunci cand o vad ca apare la diferite emisiuni, explicandu-ne ce fata simpla e ea si cum a ajuns din fata rea si baietoasa de dinainte....femeia "suava" de acum. Si culmea e ca ea chiar crede ce spune! Am senzatia aia ciudata de Al Bundy care striga in gura mare atunci cand vedea o grasana: "Am orbiiiiiiiiit"! In speranta ca nu voi mai fi nevoit sa vad niciodata o chestie asa de "sexy si delicata", va las sa va "delectati" cu incredibilul filmulet...

Un (alt)fel de...Mircea Badea...

Pai normal! Nici nu mi-am deschis bine blogul si gata...fratele meu de moda veche a si sarit putin la gatul meu. Probabil ca e mai bine asa, pentru ca ma gandesc ca asta e un fel de botez al blogger-ilor pe care Bobby a tinut sa mi-l faca... si nu e rau deloc ca l-am primit! Vine din partea unui om la care chiar tin, si nu m-as putea supara pe el niciodata. E un baiat ok, ne mai ciondanim noi din cand in cand, in spirit constructiv, normal, dar el e unul dintre oamenii caruia chiar poti sa-i spui PRIETEN! Si nu vreau sa il laud....omu' chiar are o gandire pe care o apreciez! Are si mici defecte, adica: e o javra (in sensul fotbalistic), e cateodata cam rautocios in comentarii si tot felul de reprosuri gen: "Ce poze ai pe haifaiv printuleeeeee!", ii place sa joace fotbal in mocirla si alte conditii de-astea "grele", si ce ma enerveaza pe mine cel mai rau e ca nu isi spala masina decat cand masina poate fi confundata cu un laborator plin de germeni dubiosi si foarte daunatori. Bine, ca asta era inainte....de cand cu Loganu' alb poate lucrurile stau altfel, nu stiu sigur ;)) Asa ca domnul Bobby, eminenta cenusie, un Mircea Badea al blogurilor, dupa cum am vazut mai nou, ii ureaza blogului meu multa bafta, subiecte interesante iar mie ganduri cat mai curate si multe beculete aprinse deasupra capului. "Conferentiare", iti multumesc din suflet si iti urez si tie succes in activitatea ta neoficiala de critic, sa ma plesnesti cu mila cand simti nevoia sa o faci si sa ai grija pentru ca "Traiesti in Romania si asta iti ocupa tot timpul!".

atunci cand gura bate fundul...!

De cand ma stiu, am avut un fel de-a fi mai special. Nu imi place sa pup poponete, doar de dragul de a fi avansat, vazut bine, sau acceptat intr-un grup.Nu imi place ca atunci cand pun intrebarea "de ce" sa mi se raspunda:"pentru ca asa trebuie,asa e mai bine", Mi-a placut sa fiu cum ar spune unii:mai cu mot. Sa fac eu regulile, nu sa mi se impuna de catre altii. Pai de ce sa pup funduri? Nu sunt deja atatia care o fac? Oare nu e mai funny sa iesim putin din tiparele astea tampite? Prin felul meu de a fi, am avut si voi avea de pierdut. Inca de mic am am fost de o sinceritate debordanta. Si imi place sa cred k mi-am pastrat-o, chiar daca acum imi poate aduce numai necazuri. Nu imi place sa iau pozitia ghiocelului, sa am o atitudine umila, cu ochii mari si atenti stil :Da sefu!Am inteles!, atunci cand am ceva de spus, cand am un punct de vedere argumentat. Nu pupatul vreunui fund de "om mare" ma face sa prind un loc caldut in corazonul acestuia....daca e asa cedez linistit locul ala, cui se pricepe sa faca chestia asta. Eu nu stiu si s-ar putea sa-i provoc in loc de senzatia aia de bine, o alta chestie numita furie sau manie prin felul meu de a fi.E adevarat,viata sociala te determina, poate chiar fara sa realizezi, sa deprinzi mizerii de obiceiuri si sa renunti la o cota parte din orgoliu si nu intotdeauna am spus in intregime ce gandesc.Din lene,lehamite,saturatie. Poate sunt un pacatos social pentru ca am facut asta.Societatea ne ucide,putin cat de putin spiritul asta, care pana la urma face diferenta intre indivizi.Atata timp cat ai o parere,existi...cand ai o parere si nu ti-o exprimi,esti un papagal, iar daca nu ai nici una nu prea existi din nici un punct de vedere.Daca ma cunosti,acum probabil iti vei spune in gand ca aberez si ca imi place sa pozez in neinteles si in interesant. Dar imi place sa cred k nu e asa.Pur si simplu, nu fac felatie spiritelor” mari” in cercurile lor mici vazute prin lupe imense, pentru a iti da senzatia k noi, muritorii de rand trebuie sa facem ce zic ei.Hai ca am vorbit mult si am spus foarte putin...mult prea putin. Nu sunt nici vreun sfant nici vreun Che Guevara modern,ca sa ma pun eu impotriva sistemului....dar merita sa incerci sa lupti....sa tipi,sa urlii....poate cineva, candva, te aude...

"Tema numarul 1....povestea vietii mele!Mama...deapana!"

Stau si ma intreb cateodata daca sunt cat de cat un om implinit.Si daca sunt,cum imi dau seama? Cine sau ce stabileste reteta fericirii si a implinirii personale? Pentru ca am cateodata niste stari foarte contradictorii! Imi aduc aminte de anii copilariei...frumosi ani....Doamne,ce n-as da sa-i mai retraiesc.Sunt multe chestii care ma fac fericit atunci cand imi aduc aminte de perioada aia. Tin minte ce senzatie marfa aveam cand eram la mamai-mea si pe soba erau in fiecare iarna mere puse la copt...si afara zapada....iar eu ma trezeam in fiecare dimineata cu aroma aia care imi placea asa mult. Sunt chestii minore si poate ciudate care iti dau un sentiment aparte, un sentiment de fericire interioara. Apoi cand am mai crescut,tin minte cum asteptam sa ma duc cu tata la cate un meci pe Steaua. Jubilam de fericire cand venea tata si imi spunea:"azi mergem la meci".Phaiii de mine...cat de tare ma simteam fata de prietenii mei cu care bateam zi de zi mingea in fata blocului. Puteam sa ma dau mare: Frate,eu ma duc la meci pe Steaua!Voi nu!!! ;))Despre perioada scolii pot spune ca ma facea fericit soneria care anunta pauza:D.Cu toate astea pot spune k nu eram chiar pramatie.Eram doar un mic pisicher;)).Adica am invat cand a fost nevoie sa invat, spre sfarsitul clasei a 8 a si sfarsitul liceului,k doar na...frumos e sa imbini utilul cu placutul.Aaaaa....si normal....ma face foarte fericit amintirea chiulurilor pe care le-am facut in fiecare zi de liceu, cu baietii, cand mergeam la nea Popescu la restaurant sa ne bem cafeaua. Reusisem la fac in clasa a 12 a vreo 400 de absente. Si paradoxul e ca am avut 10 la purtare, asa, k eram preferatu' lu' diriga.;)) Ni se parea noua cool sa mergem acolo in fiecare dimineata la cafea, in loc sa stam la nea Nae la bufetul liceului ca toata "pleava".:D Tot in liceu mi-am propus sa ma fac politst "cand ma fac mare". Si asta a fost cea mai dura experienta din viata mea...la un moment dat credeam ca e vorba de un blestem...bine ca nu a fost asa:D. Nu intelegeam cum draq tocmai eu, care ma consideram un baiat cat de cat cu capul pe umeri, nu reuseam sa iau examenul asta blestemat la politie. Poate k nu a fost momentul atunci, pentru ca pana la urma toata povestea asta s-a incheiat cu bine si astazi imi fac datoria fata de tara si popor.;)) Cum ar zice un amic de-al meu:"Garcea beeeeei, Garcea!!" Sunt fericit, pentru ca asta mi-am dorit sa fac si totusi trist, pentru ca sunt o gramada de cacaturi de care te lovesti zi de zi si care te fac sa te intrebi daca se merita sa pui suflet in ceea ce faci. Si sincer nu prea se merita....In alta ordine de idei sunt fericit k am prieteni k lumea:D Mari oameni, mari carectere! E chiar o chestie foarte importanta sa ai pe cineva cu care sa discuti atunci cand ai un necaz.....Si exista si oameni d-astia k lumea in viata mea....Partea praosta stiti care e? K mai sunt si oameni pe care ii crezi prieteni si care n-au nimic in comun cu fenomenul asta....si asta te intristeaza ba frate...Asadar legea compesatiei vad ca functioneaza....nu prea poti sa fii mult timp fericit pentru ca imediat vine si o chestie naspa care te aduce cu picioarele pe pamant. Si atunci ma intreb:"Cine sau ce stabileste reteta fericirii si a implinirii personale?"...

http://www.youtube.com/watch?v=5hDWGMuH46Y

Ce chestie, am si eu blog.....

Mda....Uite domne,k se poate....pai,numai fratele Bobby sa sparga toate topurile cu blogul lui de moda veche?http://demodaveche.blogspot.com/ Adica ce,eu nu pot sa imi exprim trairile p-aici?Sau ma rog,frustrarile dupa cum ar zice unii....Oricum,nu conteaza ce cred altii!Acestea fiind spuse,sampania a fost desfacuta,panglica a fost taiata,nu mai ramane decat sa...sa....sa vina inspiratia!