Stau si ma intreb cateodata daca sunt cat de cat un om implinit.Si daca sunt,cum imi dau seama? Cine sau ce stabileste reteta fericirii si a implinirii personale? Pentru ca am cateodata niste stari foarte contradictorii! Imi aduc aminte de anii copilariei...frumosi ani....Doamne,ce n-as da sa-i mai retraiesc.Sunt multe chestii care ma fac fericit atunci cand imi aduc aminte de perioada aia. Tin minte ce senzatie marfa aveam cand eram la mamai-mea si pe soba erau in fiecare iarna mere puse la copt...si afara zapada....iar eu ma trezeam in fiecare dimineata cu aroma aia care imi placea asa mult. Sunt chestii minore si poate ciudate care iti dau un sentiment aparte, un sentiment de fericire interioara. Apoi cand am mai crescut,tin minte cum asteptam sa ma duc cu tata la cate un meci pe Steaua. Jubilam de fericire cand venea tata si imi spunea:"azi mergem la meci".Phaiii de mine...cat de tare ma simteam fata de prietenii mei cu care bateam zi de zi mingea in fata blocului. Puteam sa ma dau mare: Frate,eu ma duc la meci pe Steaua!Voi nu!!! ;))Despre perioada scolii pot spune ca ma facea fericit soneria care anunta pauza:D.Cu toate astea pot spune k nu eram chiar pramatie.Eram doar un mic pisicher;)).Adica am invat cand a fost nevoie sa invat, spre sfarsitul clasei a 8 a si sfarsitul liceului,k doar na...frumos e sa imbini utilul cu placutul.Aaaaa....si normal....ma face foarte fericit amintirea chiulurilor pe care le-am facut in fiecare zi de liceu, cu baietii, cand mergeam la nea Popescu la restaurant sa ne bem cafeaua. Reusisem la fac in clasa a 12 a vreo 400 de absente. Si paradoxul e ca am avut 10 la purtare, asa, k eram preferatu' lu' diriga.;)) Ni se parea noua cool sa mergem acolo in fiecare dimineata la cafea, in loc sa stam la nea Nae la bufetul liceului ca toata "pleava".:D Tot in liceu mi-am propus sa ma fac politst "cand ma fac mare". Si asta a fost cea mai dura experienta din viata mea...la un moment dat credeam ca e vorba de un blestem...bine ca nu a fost asa:D. Nu intelegeam cum draq tocmai eu, care ma consideram un baiat cat de cat cu capul pe umeri, nu reuseam sa iau examenul asta blestemat la politie. Poate k nu a fost momentul atunci, pentru ca pana la urma toata povestea asta s-a incheiat cu bine si astazi imi fac datoria fata de tara si popor.;)) Cum ar zice un amic de-al meu:"Garcea beeeeei, Garcea!!" Sunt fericit, pentru ca asta mi-am dorit sa fac si totusi trist, pentru ca sunt o gramada de cacaturi de care te lovesti zi de zi si care te fac sa te intrebi daca se merita sa pui suflet in ceea ce faci. Si sincer nu prea se merita....In alta ordine de idei sunt fericit k am prieteni k lumea:D Mari oameni, mari carectere! E chiar o chestie foarte importanta sa ai pe cineva cu care sa discuti atunci cand ai un necaz.....Si exista si oameni d-astia k lumea in viata mea....Partea praosta stiti care e? K mai sunt si oameni pe care ii crezi prieteni si care n-au nimic in comun cu fenomenul asta....si asta te intristeaza ba frate...Asadar legea compesatiei vad ca functioneaza....nu prea poti sa fii mult timp fericit pentru ca imediat vine si o chestie naspa care te aduce cu picioarele pe pamant. Si atunci ma intreb:"Cine sau ce stabileste reteta fericirii si a implinirii personale?"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu